Nozeylin oftalmice/nazale
Active ingredient: 

Compoziţia preparatului:
1ml soluţie conţine:  Nafazolină clorhidrat - 0,5 mg, Clorfeniramină maleat - 0,5 mg

Efect decongestiant şi antialergic
Posibilitatea utilizării atât în oftalmologie, cât şi în practica ORL.
Combinarea permite uşurarea respiraţiei nazale, atât în caz de infecţii respiratorii virale, cât şi în caz de alergie.
Înlătură rapid hiperemia şi edemul la nivelul conjunctivei şi mucoasei nazale
Eficacitate majoră în tratamentul local al răcelii şi guturaiului
Nu usucă mucoasă nazală din cauza conţinutului mediu de nafazolină.
Poate fi administrat timp îndelungat (14 zile) şi nu se dezvoltă rezistenţă faţă de preparat.
Tolerabilitate excelentă
De la 6 ani poate fi administrat fără prescripţie medicală.
Poate fi indicat la copii între 2-6 ani la indicaţia medicului.

DESCRIEREA PREPARATULUI

Lichid transparent incolor.

FORMA FARMACEUTICĂ
Picături oftalmice/nazale, soluţie

PROPRIETĂŢILE FARMACOLOGICE

Proprietăţi farmacodinamice
Preparat combinat pentru administrare locală în practica oftalmologică şi otorinolaringologică.
Nafazolina reprezintă un α-adrenomimetic cu acţiune vasoconstrictoare marcată de lungă durată; contribuie la micşorarea edemului şi hiperemiei.
Clorfeniramina reprezintă un blocant al receptorilor H1–histaminici; manifestă acţiune antialergică, reduce manifestările exudative locale, edemul şi hiperemia mucoasei nazale, a rinofaringelui şi sinusurilor paranazale, înlătură senzaţia de prurit, rinoreea, congestia nazală, lăcrimarea.

Proprietăţi farmacocinetice

Nozeylin poate manifesta acţiune resorbtivă.
Date despre farmacocinetica preparatului nu sunt.
Preparatul este destinat pentru administrare topică, date despre absorbţia sistemică nu sunt.

INDICAŢII TERAPEUTICE
- Rinite (acute, alergice), sinuzite;
- hemoragii nazale (ca preparat vasoconstrictor) pentru stoparea hemoragiei şi efectuarea rinoscopiei;
- polinoze;
- conjunctivite (alergice, cronice);
- dereglări astenopice (dereglări de acomodaţie în suprasolicitarea vizuală);
- conjunctivită sezonieră (în componenţa terapiei combinate).

DOZE ŞI MOD DE ADMINISTRARE
Administrare oftalmică.
Adulţi şi copii de la 6 ani: doza recomandată constituie câte 1-2 picături în sacul conjunctival până la 4 ori în zi.
Administrare nazală.
Adulţi şi copii de la 6 ani: doza recomandată constituie câte 1-2 picături în fiecare meat nazal de 3-4 ori în zi.
Pentru evitarea contaminării microbiene a conţinutului flaconului se va evita contactul vârfului flaconului cu alte suprafeţe. Între administrări flaconul se păstrează închis.

REACŢII ADVERSE
Efecte adverse determinate de acţiunea locală a preparatului: midriază, lăcrimare, creşterea tensiunii intraoculare, intensificarea hiperemiei, iritaţie, disconfort, senzaţie de arsură; la administrare îndelungată – edem al mucoasei nazale, rinită atrofică.
Efecte adverse determinate de acţiunea sistemică a preparatului: vertij, cefalee, greaţă, fatigabilitate, somnolenţă, iritabilitate, mărirea tensiunii arteriale, tahicardie.

CONTRAINDICAŢII
Preparatul este contraindicat în:
- hipersensibilitate la componentele preparatului;
- hipertensiune arterială;
- tahicardie;
- hipertiroidism;
- ateroscleroză avansată;
- glaucom cu unghi închis;
- administrarea concomitentă cu inhibitori MAO sau timp de 14 zile după sistarea lor.
Nozeylin este contraindicat copiilor până la 6 ani.

SUPRADOZAJ
Supradozarea poate apărea în caz de administrare accidentală internă a preparatului (îndeosebi la copii de vârstă fragedă) şi se manifestă prin următoarele simptome: somnolenţă, inhibiţie, scăderea temperaturii corpului, micşorarea frecvenţei contracţiilor cardiace.
Poate fi eficient lavajul gastric, administrarea cărbunelui activat, în caz de necesitate se indică tratament simptomatic.

ATENŢIONĂRI ŞI PRECAUŢII SPECIALE DE UTILIZARE

Preparatul este indicat numai pentru administrare topică.
Se va ţine cont de faptul că la administrarea îndelungată Nozeylinul poate provoca tahifilaxie (micşorarea efectului). Se recomandă o întrerupere a administrării preparatului de scurtă durată după 5-7 zile de tratament.
Nu se recomandă administrarea preparatului în rinite cronice.
Cu precauţie se va administra pacienţilor cu maladii cardiovasculare grave, inclusiv cu aritmii, hipertensiune arterială, precum şi pacienţilor cu diabet zaharat, în special cu predispoziţie la cetoacidoză.
Efecte asupra capacităţii de a conduce autovehicule şi de a manevra utilaje.
Cu o atenţie deosebită trebuie de utilizat picăturile oftalmice Nozeylin la pacienţii care conduc autovehicule sau manevrează utilaje, deoarece după instilarea preparatului este posibilă scăderea temporară a acuităţii vizuale.
Utilizarea în pediatrie
Nu a fost stidiată inofensivitatea şi eficacitatea utilizării preparatului la copii până la 6 ani.
Se va ţine cont de faptul că clorura de benzalconiu, parte componentă a preparatului, poate fi absorbită în lentilele de contact moi. Prin urmare, lentilele trebuie scoase înainte de administrarea preparatului şi pot fi aplicate numai peste 15 minute după instilarea preparatului.
Perioada de sarcină şi lactaţie
Studii clinice adecvate şi bine controlate a utilizării preparatului la gravide nu s-au efectuat. Din această cauză prescrierea Nozeylinului în perioada de sarcină se face cu prudenţă, după aprecierea raportului beneficiu matern/risc potenţial pentru făt.
Nu se cunoaşte dacă preparatul se elimină cu laptele matern. Dar deoarece majoritatea medicamentelor pătrund în laptele matern, este necesară prudenţă la indicarea Nozeylinului în perioada de alimentaţie la sân.

INTERACŢIUNI CU ALTE MEDICAMENTE
Nozeylinul reduce absorbţia anestezicelor locale şi prelungeşte acţiunea lor în anestezia superficială.
În administrarea concomitentă cu inhibitorii MAO se poate observa hipertensiune arterială pronunţată ca rezultat al eliberării de catecolamine sub acţiunea nafazolinei. Pe lângă aceasta, pe fondalul administrării inhibitorilor MAO scade metabolismul clorfeniraminei în ficat, ceea ce poate duce la creşterea efectului preparatului.

PREZENTARE, AMBALAJ
Picături oftalmice/nazale a câte 15ml în flacon picurător de plastic cu capac cu filet.
Flaconul picurător este plasat împreună cu instrucţiunea pentru administrare în cutie de carton.

PĂSTRARE
A se păstra la temperatura 15-25ºC.
A nu se lăsa la îndemâna copiilor.
După deschiderea flaconului preparatul se poate folosi timp de 1 lună.


STATUTUL LEGAL
Cu prescripţie medicală.

Vizitatori: 87482